Cum a fost la festivalul Untold și de ce trebuie să mergi la anul


Festivaluri și evenimente / România

În sfârșit ne putem lăuda cu un eveniment de mare succes organizat în România. Festivalul UNTOLD de la Cluj-Napoca a fost genial, iar orașul a tras un loz câștigător și din punct de vedere turistic.

Untold în cifre

Dacă vorbim în cifre, vorbim despre 243.000 de oameni care au vibrat pe scenele de la Untold. Câți dintre ei au fost străini? În jur de 15%, dar pun pariu pe fusta mea favorită (și asta înseamnă mult pentru mine!) că la anul vor veni la festival de 3 ori mai mulți străini din toate colțurile lumii. Nici anul acesta nu ne-am rezumat doar la țările vecine, căci am văzut argentinieni, steaguri ale Canadei, olandezi colorați în portocaliu și chiar oameni din țara fabulosului Ultra Sound Music Festival (Miami), Statele Unite. Nu pot să spun decât că m-am bucurat enorm cu fiecare steag diferit pe care l-am văzut, pentru că aceasta este traiectoria pe care trebuie să o urmăm din punct de vedere turistic. Cu cât mai multe evenimente reușite, cu atât România va avea din ce în ce mai mare vizibilitate printre turiștii străini. Și doar știm cu toții că merită!

Untold

Un line-up irezistibil

Untold a avut un line-up căreia eu nu i-am putut rezista. Recunosc, este prima mea experiență festivalieră, așa că n-am un termen de comparație. Dar chiar și așa, e clar că David Guetta, Avicii, Armin van Buuren, ATB, Dimitri Vegas &Like Mike și toți ceilalți nu s-au mai întâlnit pe nicăieri prin România până acum. De aceea mi-am luat bilet încă din ianuarie! Dintre cele 8 scene amplasate prin oraș, am ales să fiu fidelă Arenei din Cluj aproape în totalitate, pentru că aici au urcat pe scenă numele grele. Dar sunt sigură că și artiștii de pe celelalte scene au făcut atmosferă. Pentru mine au fost o surpriză plăcută Lost Frequencies, Fedde le Grand, Aron Chupa, Tujamo și Third Party.

Cluj Arena

Untold

Avicii a fost un moment magic, deși mi-aș fi dorit să interacționeze mai mult cu publicul, să facă mai multă atmosferă. Dar cu toate astea, Wake me up și focul de artificii au rămas o amintire de pus în #valiză la secțiunea festivalurilor.

Armin m-a bucurat tare mult, pentru că prestația lui a fost spectaculoasă. Și-a cam pus sufletul pe platane și a stat din proprie inițiativă cu o oră mai mult decât era în program, pentru ca la sfârșit să își șteargă o lacrimă-două și să mulțumească publicului. Mi-a plăcut enorm Armin, în ciuda faptului că nu sunt așa mare fană a trance-ului. Și zic că nu e întâmplător faptul că seara lui a fost sold out. E clar că a contat mult și că era sâmbătă, dar zic că și Armin a avut de-a face cu asta. Așadar: Armin, Romania is thankful to you, too!

Festivalul s-a încheiat cu David Guetta și cu un stadion arhiplin. Practic, dacă ți se dezlega un șiret la teniși, n-aveai cum să te apleci să te legi. Noi am reușit să găsim o zonă puțin mai aerisită (în traducere liberă, unde spațiul interpersonal era cu 3 cm mai mare) și ne-am bucurat la maximum de prestația lui Guetta, pe care unii am văzut că au criticat-o. Apropo de asta, știu că s-a terminat festivalul și că nu mai aveți altceva de făcut, dar zic să nu mai fim așa cârcotași. N-oi fi eu specialistă în DJi și mixat, dar Guetta a fost tare și a făcut atmosferă. Și ne-a mai zis și că se întoarce și la anul! :)

Untold

Festivalul Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Faptul că invitații care au fost cap de afiș au postat pe paginile lor de Facebook filmări de la Untold și au apreciat sincer atmosfera de la festival nu înseamnă decât că evenimentul a fost un real succes și că la anul vor veni cu certitudine mai mulți străini. Uite ce a postat David Guetta de la Untold.

Organizarea

Din punctul meu de vedere, ireproșabilă. Pentru mine, oamenii implicați în organizarea festivalului Untold sunt niște eroi. De ce? Pentru că n-am simțit nicio clipă că cineva se ocupă de coordonarea evenimentului, ci părea mai degrabă că totul se întâmplă de la sine. N-am văzut situații de criză, momente de agitație, stres sau cute de îngrijorare, ci doar voluntari zâmbitori și multă calmitate. Cu toate astea, sunt conștientă de munca imensă care s-a ascuns în spatele festivalului și pentru asta mă înclin în fața organizatorilor. Pentru prima ediție, au fost extrem de profi și sunt sigură că la anul se vor autodepăși. Că ai stat puțin la coadă la mâncare? Și ce? La Calif nu stai? Că a durat ceva până ți-ai luat brățara? Mi se pare normal, pentru că au venit foarte mulți oameni în același interval de timp. Criticile sunt foarte ușor de adus din contextul comod al participantului la festival cu un pahar de Ursus în mână. Dar să fim obiectivi și să apreciem munca enormă și rezultatele favorabile în ansamblul lor. Untold rocked!

Untold

Untold

Brățara Untold a devenit un semn distinctiv pentru cei care au participat la festival. La întoarcere, în fiecare benzinărie în care opream vedeam oameni cu brățări de la Untold. Și mă izbea un val de simpatie pentru oamenii ăia. Pentru că am împărtășit aceeași experiență. Experiența Untold.

Treaba cu cardul de la Banca Transilvania a fost una tare deșteaptă. Pentru cei care n-au fost la festival: este vorba de un card pe care îl obțineai și alimentai de la puncte speciale de încărcare cu câți bănuți considerai că este nevoie. Apoi, când voiai să bagi la ghiozdan un burger sau să îți iei o bere, nu trebuia decât să validezi cardul respectiv, moment în care primeai și un bon cu soldul curent, să știi de câți bani mai bei :). Fără căutat prin buzunare după bancnote, fără așteptarea restului. Simplu și eficient. De aceea, nici nu s-a prea stat la coadă la bar, iar lucrurile au mers ca pe roate.

Și aplicația de mobil a festivalului, cu scenele, programul, dar și alte informații mi s-a părut destul de folositoare. Când voiai să verifici cine urmează, scoteai telefonul. Plus că mai primeai câte un mesaj în timpul zilei care îți reamintea că urmează să intre pe scenă un anume artist în seara respectivă. În caz că uitai!

Într-un oraș în care cazarea devine o problemă pe timpul unui festival atât de mare, s-a găsit soluția cazării la cămin sau în camping. Și uite așa au apărut autobuzele de noapte, care au transportat cu conștiinciozitate petrecăreții de la Untold către zonele mai îndepărtate de centru. Noi am reușit să facem rezervare din timp la un hotel din centru, exact pe Bulevardul Eroilor. Într-una dintre dimineți am avut parte și de o premieră: ne-am luat cafeaua în pijamale la o terasă din fața hotelului, fix în centrul orașului :).

Promovarea în social media este și ea de premiat. Oamenii de la foto/video au fost foarte buni și au realizat filmulețe în fiecare zi de festival. Mi se par extrem de bune, pentru că au reușit să surprindă fericirea în forma ei sinceră și naturală. Pe mine chiar mă emoționează! Poți vedea unul dintre filmulețe aici.

Zona de festival

Parcul Central din Cluj-Napoca a fost acaparat aproape în întregime de festival. Cum treceai de porțile de securitate, unde ți se verificau brățara și geanta (dacă aveai), parcă intrai într-o bulă de fericire. Și nu vor înțelege ce spun decât cei care au fost la festival. De aceea trebuie să mergi și tu la anul!

În cadrul verde al parcului, hamacele și pernele colorate erau tot ce îți puteai dori. Peste tot oameni frumoși și fericiți. Zâmbete și o poftă imensă de viață. Poze la minut cu props-uri și texte amuzante? Bifat! Tatuaje cu airbrush de la Ursus? S-o facem și pe-asta! Vrei să îți pui fața pe card și să îl păstrezi ca amintire? Go ahead! Ți-ai dori să dormi pe o pernă pe care scrie “fain-i tare la Untold”? E a ta, dacă golești puțin cardul! Aș fi stat în parcul ăla și o săptămână. Combinația concertelor de seara și zona de lounge în parc ziua m-a făcut să nu mai vreau să plec!

Untold

Parc Cluj

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Zona cu mâncare a fost bestială. Nu prea era ceva din ce ți-ai fi dorit să mănânci să nu găsești acolo. De la cârnați și ciolan, până la salate de la SaladBox, burgeri de la Urban Burgers, mâncare indiană, noodles, paste, cheescake, waffles, porumb fiert, langoș și kurtoș kalacs. Serios, orice fantezie culinară ai fi avut. Iar prețurile nu mi s-au părut exagerate.

Untold

Untold

Untold

Salad box

Mi-a atras atenția Castelul Brutarilor, un stand original și cu niște pâinici numai bune pentru o gustare, numite dinnede. Cu bacon și cartofi, cu brânză și ceapă, cu de toate. Foarte bun!

Untold

Untold

Un alt meniu interesant găsit în food zone era cel cu piadine. Desigur, aș fi optat pentru o piadină drăgălașă.

Untold

Tema festivalului

Abordarea festivalului a fost una mistică, într-un cadru medieval, atmosferă evocată și de oraș. S-a creat un tărâm de basm, unde toți prinții și prințesele au fost invitați să danseze pe muzica mixată de Armin și ceilalți. Main stage-ul din arenă a fost decorat conform acestei teme, așa că și-au făcut apariția deopotrivă dragoni și cavaleri curajoși.

Untold

Mișcarea de PR cu invitațiile și reducerile la festival în schimbul donării de sânge mi s-a părut genială. Bloody brilliant, ca să păstrăm termenii! Tocmai de aceea au scris despre ea și marile publicații ale lumii. The Guardian a povestit aici despre cum în Transilvania lui Dracula se obțin bilete le festivaluri pe baza donării de sânge. Încă un rând de aplauze pentru organizatori. E clar că știu ce fac și o fac bine!

Localizarea în Cluj-Napoca

Mie mi s-a părut un atu faptul că festivalul s-a desfășurat în oraș. E o oportunitate bună, dacă mai ai energia necesară, să iei orașul la pas și să te bucuri de Cluj. Pentru că este un oraș minunat, cu oameni calzi, de luat acasă. Iar turiștii străini care vin la festival nu vor avea încotro și vor vedea cât de frumoasă este România.

Cluj-Napoca

Am fost foarte fericită să primesc pe stradă un pliant cu excursii opționale în cadrul festivalului Untold. La Salina Turda, pe care deja am văzut-o și mi se pare excepțională (vorbim curând și despre ea), în Canionul Râmețului și la Mânăstirea Rimetea, la Mărișel  și rafting pe Crișul Repede. Prețurile erau cam între 150-250 RON pentru fiecare excursie. Concluzia? Se poate și la noi, trebuie doar să vrem!

Chiar dacă n-ai timp să vizitezi Grădina Botanică, să urci la Cetățuie sau să dai o raită prin Muzeul Etnografic, doar o simplă plimbare pe străzile din centrul Clujului te va face să te cam îndrăgostești de oraș.

Cluj-Napoca

Cluj

Cluj

Rosia Montana

Cluj-Napoca

Cluj Napoca

Cluj

Cluj-Napoca

Cluj

Pregătește-te pentru mâncare bună și porții imense. Sunt o groază de restaurante și cafenele care merită luate în calcul în Cluj. Noi am mâncat într-una din zile la Maimuța Plângătoare, pentru că ne-a atras numele, desigur. Eu am ales o salată cu piept de rață afumat și portocale. A fost foarte bună și aș fi putut să hrănesc din ea o familie întreagă de somalezi înfometați!

Maimuta plangatoare

Maimuta

Salata rata

When in Cluj, mănâncă paloneț. Pe lângă clasicul langoș, care are cam mult ulei, la patiserii mai găsești un fel de pâinici umplute cu brânză, varză, cartofi sau vișine. Eu am dat o fugă până la cea mai apropiată patiserie în fiecare dimineață. Cu iaurt merge tare bine!

Polonet

Dacă tot suntem la capitolul mâncare, pe lângă Piața Unirii există o donuterie (chiar așa se numește), unde tot timpul este o coadă imensă (cel puțin, pe perioada festivalului). Drept urmare, vezi pe stradă o groază de oameni cu cutii de gogoși în mână și nu înțelegi fenomenul. Până nu te așezi la coadă și guști din prima gogoașă!

Gogosi

Festivalul Untold în Capitala Europeană a Tineretului

Apropo de oraș, Cluj-Napoca este în 2015 Capitala Europeană a Tineretului, iar Festivalul Untold este unul dintre proiectele pe care le vizează această titulatură, care este obținută de un singur oraș european pe an. Pe parcursul celor 12 luni, comunitatea are oportunitatea de a arăta Europei ce o face specială, cu un program dedicat tinerilor dintr-o varietate mare de domenii: cultură, arte, economie, turism, antreprenoriat, educație și multe altele. De ce tocmai Cluj? Pentru că este un centru universitar important, cu peste 100.000 de studenți care îl aduc la viața anual, pentru că oamenii  de aici sunt extrem de prietenoși și amabili cu străinii, pentru că este unul dintre cele mai bune locuri din Europa pentru un startup, dar și pentru că viața de noapte este în mod constant animată de tot felul de evenimente. În trecut, titulatura a mai fost deținută de Rotterdam, Torino sau Salonic. Urmează la rând Ganja (Azerbaijan) și Varna.

Cluj

Cluj-Napoca

Cluj

De asemenea, Cluj-Napoca candidează alături de București pentru titlul de capitală culturală europeană în 2021.

Cluj Arena

Untold

Untold

Untold

Untold

Absolut

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Untold

Mai are rost să îți spun de ce trebuie să mergi la anul la Untold? Întrebarea este: cum să rămâi acasă? În condițiile în care anul acesta festivalul a fost un real succes, preconizez că ediția de anul viitor va fi mindblowing. Și turismul din Transilvania va fi trece la un nivel superior. Pentru că de-acum avem micul nostru Tomorrowland!

Îți mulțumesc, Untold, pentru 4 zile de poveste. Deși nu sunt adepta vorbelor mari, chiar este una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit până acum. Ne vedem în 2016!


Comentarii

  1. shadow Says: 6 august 2015 - 15:40

    Ma bucur ca te-ai simțit bine pe la noi, mulțumim ca ne faci reclama bună!
    PS: painica aia cu diferite conținuturi se numește palanet sau mai pe Ardelenește palanietzz :))

    • Cristina Stoica Says: 6 august 2015 - 20:23

      Țineam minte eu ceva-ceva, dar îți mulțumesc pentru denumirea corectă. E bun palanețul vostru! :) Da, n-aș fi văzut Untold organizat în altă parte. Mă simt tare bine în Ardeal. Mai venim pe la voi! :)

      • shadow Says: 7 august 2015 - 10:52

        Oricum „nu-i ce trebe” trebuie sa îți găsim o bunica aici sa îți facă palanet cu varza sau „cocorada” care ii tot aluat de pâine cu branza sărată și cozi de ceapa verde 😀

  2. cardurile BT au fost gaselnita de anul asta a Electric Castel. la fel si furnizorii de mancare sunt 90% cei de la Electric. cand cineva iti batatoreste drumul si iti pune idei pe tava, plus bani de la buget cati vrei tu, e usor sa faci festival.:)

    si Untold NU este un proiect pe care trebuie sa-l faci pt ca esti Capitala Tineretului. titlul asta nu te obliga la niciun festival. mai citeste si tu ce presupune sa fii Capitala Tineretului.

    • Cristina Stoica Says: 7 august 2015 - 18:35

      Eu zic cã un eveniment reușit rãmâne un eveniment reușit, indiferent de ce spune oricine. Nu discreditez organizatorii de la Electric Castle, sunt sigurã cã în condiții meteo favorabile ar fi fost un festival de asemenea extrem de reușit, mai ales că ei nu sunt la prima ediție. Dar nu înțeleg de ce trebuie comparate cele două evenimente. Mai bine ne bucuram de fiecare în parte.

      Cât despre Cluj-Napoca Capitalã a Tineretului, am primit o broșură în oraș ce părea o sursă credibilă, care aborda fix tema asta și în care scria că festivalul Untold este unul dintre proiectele pe care le vizează titulatura.Negru pe alb. Sau pe roz, dacă îmi aduc bine aminte! :) Dar nu am spus că este un criteriu obligatoriu să organizezi un festival, ci că ăsta a fost unul dintre obiectivele strategice ale orașului pentru 2015.

    • ionel Says: 8 august 2015 - 10:52

      acum nu vrei sa zici ca Electric Castle a inventat muzica? si toti care fac festivaluri de muzica, ii copiaza pe ei? Hai sa terminam cu idioteniile. Carduri de festival se folosesc de cel putin 5 ani la toate festivalurile mai mari din lume. Si cei de la EC s-au inspirat cu multe din afara si nu i-a acuzat nimeni… de ce invidia trebuie afisata? Eu sper ca anul viitor EC sa fie mai misto, ca asa cu concurenta locala mare o sa avem doua festivaluri misto… sper.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>